Daniel Săuca
În 2012, poate vă aduceți aminte, l-am avut ca oaspete pe prof. Andrei Marga. La Zalău. Redau aici un fragment din interviul purtat cu d-sa la Radio Transilvania, în emisiunea „Transilvania culturală”. Și pentru că, și mai rar, merită să ne aducem aminte.
Rep.: S-a discutat mult şi după 90, cu istericale, pe tonuri foarte apăsate, nervoase, despre rolul oamenilor de cultură sau ceea ce ar putea face cultura din această ţară. Care credeţi că ar fi acest rol? Ar exista un asemenea rol?
Andrei Marga: O să încerc să aduc în discuţie evaluări, să spun, cât mai obiective. Aveţi dreptate. Este la noi şi multă isterie în discuţii şi e legată până la urmă, trebuie să înţelegem, de părerea că cei care discută sunt ei înşişi implicaţi în toate. Toţi care sunt implicaţi în toate trăiesc mai acut situaţia şi trăim uneori cu accente de multe ori mai ascuţite. De aceea aş cita imediat ideea lui Hugh Setton Watson, cunoscut istoric, jurnalist britanic care a petrecut mai mulţi ani în această parte a Europei şi care a dat în 1945 acea carte „Europa răsăriteană între războaie”, un om care avea o simpatie teribilă pentru români. Spune textual că românii sunt cel mai talentat popor din această parte de Europă. Dar, apropo de întrebarea dvs., el spunea simplu, în România intelectualitatea, intelighenţia, oricum oamenii cu o pregătire mai îndelungată, să o luăm aşa, aceşti oameni au trădat. În loc să se ocupe de mizeria vieţii ţăranilor, în loc să se ocupe de duritatea birocraţiei din România, în loc să se ocupe de multele probleme nerezolvate ale României timpului, aceştia, deci, intelectualii preferă să meargă să caute favorurile celui care conduce. Sigur, acestea au fost spuse în 1945. Setton Watson a adăugat imediat că, în aceste condiţii, democraţia nu poate înflori. Abia după ce românii vor lichida această atitudine de trădare a intelectualilor, poporul român, care spunea că este cel mai talentat popor din această parte a Europei, cum aminteam adineauri, poporul român va putea să se bucure de roadele civilizaţiei moderne. Această evaluare, repet, din 1945, trebuie să ne dea de gândit şi astăzi.
În definitiv astăzi nu este diferită situaţia. Marea parte a intelectualităţii – putem discuta ce însemnă să fii intelectual, dar nu insist acum – preferă să se aranjeze, pe lângă o putere temporală, pe lângă o putere sau alta, în orice caz, în loc să discute cu francheţe, cu onestitate, cu obiectivitate, desigur, problemele care sunt. Şi problemele, din păcate, sunt în continuare. (…) Vizavi de situaţia României actuale, o situaţie extrem de gravă, ceea ce fac intelectualii, ceea ce fac oamenii de cultură nu este suficient. Trebuie să spunem aceasta.
